Moto: Anevoios este drumul spre adevar.
Serghei Dovlatov
In societatile de tip totalitar comunist, absenta libertatii de exprimare a generat un anumit tip de literatura, paralela in continut si stil cu literatura incurajata in mod oficial. Aceasta din urma, folosita de regim ca mijloc de mobilizare a maselor si pentru a propaga modelul noii societatii si a omului nou presupunea promovarea imaginii unei realitati glorioase care se dorea infaptuita, dar care in mod real avea putine legaturi cu ceea ce exista in societate. A scrie pe aceasta directie, conforma cu linia ideologica, asigura succesul si recunoasterea in societate, precum si avantaje materiale. La polul opus se afla marginalizarea sociala si profesionala, dificultatea de a supravietui.
Optiunea de a scrie „diferit”, abatandu-se de la linia oficiala, nu presupunea neaparat o forma de opozitie la adresa regimului politic, ci putea fi privita ca o modalitatea de eliberare a celui care scria, de punere in acord cu sine insusi, cu convingerile sale cele mai intime. Inevitabil, in astfel de lucrari se face simtita frustrarea vizavi de duplicitatea vietii in comunism, fapt ce uneori duce la derapaje de limbaj, ca forma de revolta la incercarea regimului de a controla felul in care traiesc, gandesc oamenii.
Compromisul lui Serghei Dovlatov ofera un exemplu de literatura neconforma cu linia oficiala. Cartea abordeaza tema libertatii sau mai bine zis a absentei acesteia, asa cum este perceputa de autorul nostru: in compromisurile pe care trebuie sa le faca atunci cand isi scrie articolele la ziarul Na straje rodine din Estonia sovietică.
Consecinta dorintei de libertate este in cazul lui Dovlatov una nefericită: este concediat, finalul cartii fiind un semn al incompatibilitatii unei gandiri libere cu un regim totalitar.
Pentru Dovlatov, libertatea presupune dreptul de a trai normal, a face alegeri logice, chiar daca asta inseamna aranjarea tarilor blocului comunist in ordine alfabetica si nu dupa criteriile ideologice care imparteau tarile comuniste din bloc in tari mai prietene sau mai putin prietene cu URSS.
De-a lungul celor douasprezece compromisuri, Dovlatov zugraveste intr-o maniera hazlie o perioada in care absurditatea, dusa la extrem, are ca unic scop conservarea si perpetuarea unei imagini false despre societatea in care traieste.
„Compromisurile”, intelegand prin asta fiecare povestioara in parte, contrapun imaginii idealizate, pe care trebuia sa o prezinte articolele ziarului, realitatea contrastanta: minunatul hipodrom din Tallin este o groapa de gunoi, „jocheii celebri, idoli ai publicului, care sunt inainte de toate zootehnicieni cu experienta care lucreaza la perfectionarea rasei” sunt de fapt cei care influenteaza pariurile pe bani buni („A ramane in urma este si asta o arta”).
Omul nou, creatia cea mai importanta a noii societati, nu se regaseste nicaieri, nici in randul oamenilor obisnuiti, care in particular spun bancuri la adresa regimului, beau si asculta BBC si nici in cazul activistilor de partid, responsabililor care vehiculeaza doar lozinci goale pentru a-si pastra functiile si privilegiile aferente.
Criza constiintei, amanata de nevoia supravietuirii, inecata uneori in alcool, devine la un moment dat inevitabila. Pentru ca a supravietui intr-un astfel de regim presupune a minti, iar minciuna, chiar daca uneori nevinovata, stupida, frizand limitele unei minime logici, devine sinonimul lipsei de libertate.
Izbucnirea lui Dovlatov, exasperat de absurditatea care il inconjoara, este relevanta pentru modul in care percepe societatea in care traieste si in care totul este acoperit de o pojghita de minciuna:
„Minciuna si in jurnalismul meu si in versurile tale. Unde ai vazut tu un eston in cosmos? E o metafora? Metafora... Minciuna are zeci de asemenea porecle subversive”.
Incapacitatea lui Dovlatov de a se conforma pe deplin la regulile unui regim incapabil sa-si recunoasca erorile (chiar daca asta insemna a inmormanta pe cineva in locul altcuiva in cadrul unei ceremonii oficiale si dupa aceea a schimba trupurile, pentru ca un activist de frunte nu poate fi inmormantat altundeva decat intr-un cimitir al nomenclaturii!) il aduce inevitabil in postura de a-si pierde locul de munca, pentru ca „pentru a face cariera in gazetarie e nevoie de eforturi constante, din ce in ce mai mari. A te opri inseamna a capitula...”.
Compromisul lui Dovlatov abordeaza o tema serioasa – viata in societatea sovietica – intr-o nota hazlie, scriind o carte usor si placut de citit. Insa nu trebuie sa ne inselam: umorul este doar o modalitate de a face mai tolerabila o realitate pe care oamenii aveau foarte putine mijloace sa o schimbe.
Asa ca: cititi, zambiti si mai ales meditati!
De citit: Serghei Dovlatov, Compromisul, Humanitas, Bucuresti, 2009, 206 p.
